Am împachetat în grabă lucrurile de primă necesitate. O stare de euforie mă gonește spre avion. Totul pare a fi in ordine, deși atunci când zbori totul e mai mult decât bine. Atâta lumină în jur. Muntele e formidabil, Qasioun – ce nume frumos. Straniu, frica nu mă părăsește, m-a înconjurat și mă ține confuză… ce taină o pune-n mișcare ? și de ce atunci când simți disperarea, înaintezi Domnului rugăciuni pentru cei apropiați ? Pentru cei din jur, pentru cei dragi, împletești rugăciunile, gândurile bune și visurile frumoase cu speranța  că  soarta va fi de partea lor iar Dumnezeu îi va feri de toate relele. În jur e atâta aglomerație, în mine e liniște, orașul meu e gol acum. Pe străzile pustii încerc să te găsesc, știu că ești acolo undeva, dar nu te știu la chip. Poate atunci când mă voi regăsi, îmi voi aminti culoarea ochilor tăi. Nu mai am timp acum, e prea puternică lumina. Și oțelul e atât de rece.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s