Când în ajun de sărbători îmi contemplez singurătatea, începe să mă macine un groaznic sentiment de vinovăție. Mă simt vinovată absolut pentru tot. Sunt vinovată că nu am știut să corespund așteptărilor. Sunt vinovată că am vorbit prea mult ori prea puțin, pentru absență sau prezență în exces. În tot și toate sunt mereu vinovată.

Am făcut multe greșeli, pentru că unii oameni au ales să mă ignore înțeleg că am fost ades nesuferită  și mi-e atât de frică că nu mai merit pe nimeni si voi ramane pentru eternitate singură. îmi dau lacrimile de frică și singurătate. Sunt sigură că în lumea asta sunt mulți oameni care sunt la fel de singuri, ori poate și mai triști. Ar trebui introdus în vocabular expresia – ”lacrimi de singurătate”

Atunci când nimic nu doare… pur și simplu din interior te macină singurătatea, când știi că nimeni nu te vrea și nu te poate accepta așa cum ești.

Oare exiști? Oare ne vom întîlni și vei fi mereu lângă mine? Oare vei fi tu acel care nu va ignora prezența mea?

Dacă esti acolo undeva, te aștept în vis.  La munte.

tumblr_oal16mppP91s7mdxpo1_500.gif

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s